Actualitatea consulatului

Sărbătorirea Zilei Naționale a României de către Consulatul General al României la München

În acest an, am celebrat Ziua Naţională a României printr-o recepţie organizată la sediul Fundației Hanns-Seidel, în data de 05 decembrie 2019. În discursul său inaugural, RAmona Chiriac, consulul general al Româniai în Bavaria, a punctat aniversările istorice pe care le marcăm în acest an (101 ani de la Marea Unire, 30 ani de la căderea comunismului), realizările  pe perioada Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, cu evenimentele realizate  în premieră de oficiul consular al Româniai (mic-dejun de lucru cu toți consulii generali din statele membre ale UE; punct de prezentare al Președinției de Ziua Europei în piața istorică din München, Marienplatz, etc); buna desfășurare a alegerilor prezidențiale, în cadrul cărora au votat, în Bavaria, 41 706 români în 24 de secții de votare; aprecieri pentru aportul minorității germane la realizarea proiectului unirii, precum și la dezvoltarea societății românești moderne și aprecieri pentru calitatea comunității românești din Bavaria.

Invitatul de onoare a fost domnul dr. Florian Herrmann, Șeful Cancelariei de stat și Ministru pentru afaceri federale, europene și mass-media. În discursul său, ministrul Herrmann a transmis salutările premierului land-ului Bavaria, dl dr. Markus Söder și a apreciat eforturile deosebite realizate de oficiul consular pe perioada ROPRESUE, precum și pentru excelenta organizare a alegerilor prezidențiale. A apreciat eforturile conducerii oficiului consular de a crea evenimente în premieră în Bavaria oferind asigurări că tipul de întâlnire al tuturor consulilor generali UE din Bavaria, inițiat de noi, va fi continuat pe perioada fiecărei Președinții. A transmis aprecieri întregii comunități românești din Bavaria, care participă la dezvoltarea societății-gazde bavareze.

Ursula Männle, director al Fundației Hanns-Seidel a susținut, la rândul său o scurtă alocuțiune, în care a apreciat traseul european al țării noastre, amintind, de asemenea, de ceremonia de acordare a premiului ,,Franz Josef Strauß”, decernat ES dlui Klaus Werner Iohannis, Președintele României, la München, în iunie 2018.

Seara festivă a continuat cu o serie de momente culturale, invitaţii bucurându-se de un moment de excepție susținut de talentatul violonist român al Filarmonicii din Regensburg, Andrei Ciobanu, care a susținut fragmente din celebrele „Rapsodia română” (George Enescu) și „Balada” (Ciprian Porumbescu). Corul „Solemnis” din București a participat cu un repertoriu foarte apreciat de public, alături de corul de copii al Școlii de limba și cultura română din München, un proiect al Asociaţiei SGRIM.

Ca element de noutate, am oferit în acest an, unor asociații românești partenere din Bavaria, posibilitatea de a a-și prezenta activitatea prin organizarea unor mici stand-uri informative, la care au oferit atât informații despre propriile instituții, cât și gastronomie românească, așadar un mini-târg de Crăciun informativ. Această inițiativă a consolidat rolul oficiului consular de platformă de promovare a contactelor între români și între români și noua societate-gazdă.

Între cei peste 300 de oaspeți s-au numărat notabilități ale politicii și administrației  locale din Landul Bavaria și membri ai corpului consular acreditat la München. De asemenea, au participat lideri ai asociațiilor șvabilor bănățeni și sașilor transilvăneni, printre care noul director executiv federal, doamna Ute Brenndörfer și președintele organizației din Bavaria, domnul Werner Kloss, președintele federal al asociației șvabilor bănățeni, dl Peter Dietmar Leber, însoțit de Harald Schlapansky, președinte pentru land-ul Bavaria, înalți reprezentanți ai clerului, printre care PS Sofian, înalți reprezentanți ai mediului academic, printre care profesorul emerit Werner Weidenfeld, șeful catedrei de studii europene din cadrul universității LMU München, prof. dr. Hansjorg Brey, președinte al Südosteuropa Gesellschaft, precum și membri ai rețelelor sociale și profesionale românești din Bavaria. De asemenea, pentru a transmite un mesaj de mulțumire și apreciere pentru strânsa colaborare cu comunitatea pe perioada organizării și desfășurării alegerilor prezidențiale, am invitat toți cei 24 de președinți ai secțiilor de votare organizate în Bavaria.

 

Vezi și Fotocronica.

Foto: Frank Schroth

În prim plan

Participarea prim-ministrului Ludovic Orban la Conferința de Securitate de la München, 13-16 februarie 2020

19.02.2020

În perioada 13-16 februarie a.c., premierul român, domnul Ludovic Orban, a condus delegația oficială a României la cea de-a…

Vizita consulului general la Muzeul Hermann Oberth din Bavaria

03.02.2020

La 2 februarie a.c. a avut loc inaugurarea unei expoziții dedicate misiunii Apollo 13, la sediul Muzeului Hermann Oberth din…

Întâlnirea corpului consular din Bavaria cu Șeful Cancelariei de Stat și ministru al afacerilor europene și federale

28.01.2020

La 20 ianuarie a.c. a avut loc întâlnirea anuală a membrilor corpului consular acreditat în Landul Bavaria cu reprezentanții …