Actualitatea consulatului

Întâlnire de lucru cu dna Carolina Trautner, secretar de stat în Ministerul bavarez al Muncii, Familiei și Afacerilor Sociale

La 5 aprilie a.c., consulul general Ramona Chiriac a avut o întâlnire de lucru cu dna Carolina Trautner, secretar de stat în Ministerul bavarez al Muncii, Familiei și Afacerilor Sociale. Agenda de discuții a cuprins prezentarea priorităților și realizărilor Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, cu accent pe domeniul afacerilor sociale. Diplomatul român a evidențiat aportul Președinției române a Consiliului UE la atingerea unui acord provizoriu cu Parlamentul European cu privire la directiva care urmărește să sporească transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în întreaga UE.

Cu referire la comunitatea românească din Bavaria, demnitarul bavarez a transmis aprecierea pentru nivelul de integrare a acesteia din perspectiva ocupării profesionale și a învățării limbii germane, precum și pentru calitatea comunității românești. De asemenea, a manifestat deschidere pentru aprofundarea cooperării atât bilaterale, între ministerele de resort, cât și în formatul lucrărilor Comisiei Mixte Interguvernamentale România-Bavaria.

 

Dialogul cu secretarul de stat vine în completarea cooperării deosebite pe care Consulatul General al României din München o are cu conducerea Ministerului bavarez al Muncii, Familiei și Afacerilor Sociale. Reamintim dialogul bilateral purtat cu dna ministru Kerstin SChreyer, cât și participarea domniei sale la recepția oferită cu ocazia Zilei Naționale a României, precum și la evenimentul de promovarea a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, sub semnul Mărțișorului.

În prim plan

Alegeri prezidențiale 2019 - CUM VOTEZ PRIN CORESPONDENȚĂ?

09.08.2019

Pașii care trebuie urmați pentru a vota prin corespondeță la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019 sunt: 1.…

Alegeri prezidențiale 2019 - Înregistrare necesară pe votstrainatate.ro

31.07.2019

La alegerile prezidențiale din noiembrie 2019 cetățenii români din străinătate pot să-și exercite dreptul de vot prin…

Alegeri prezidențiale 2019 - Modificarea legislației electorale în perspectiva alegerilor pentru Președintele României

30.07.2019

Vă informăm că în data de 23 iulie 2019 Președintele României a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru…